.
.
.
.
.

27 februarie 2014

arh. Constantin Joja -VALOAREA UMBREI ÎN ARHITECTURA CIVILĂ ROMÂNEASCĂ / "Sensuri și valori regăsite" (5)

Publicăm aici conținutului carții arh. Constantin Joja, "Sensuri și valori regăsite", Editura Eminescu 1981, Bucureși, 160 pagini 



VALOAREA UMBREI ÎN ARHITECTURA CIVILĂ ROMÂNEASCĂ

În istoria arhitecturii universale se disting cu claritate, în afara de orice consideraţie stilistica, două concepţii arhitectonice, oricare ar fi epoca sau stilul : a) arhitectura cu faţadele închise, în care plinul domină, deci lumina modelează, pune în valoare materialul oricare ar fi el, colorat sau nu, preţios sau vulgar ; liniaturile modenaturii, modenatura însăşi fiind alfabetul în care se scriu semnificaţiile operei şi b) arhitectura cu structura aparentă pe stîlpi şi grinzi cu faţadele deschise în care golul, umbra, sînt elementele principale. Prima este în genere concepţia fundamentală a arhitecturii europene nordice, dar arhitecturii arabe ca exterior, arhitecturii babiloniene, arhitecturii egiptene şi celei mexicane. în arhitectura templelor greceşti însă, în arhitectura romană, chineza, japoneză, în arhitectura populară de pe litoralul Mării Negre, în India, în Siria, se realizează dominarea umbrei asupra părţilor de construcţie luminate.
Raportul dintre umbră şi lumină pe faţade va determina caracterele arhitecturii, sensurile pe care le capătă expresia plastică, întreg limbajul arhitectural.
Deci în afară de valoarea practică a porticelor, pridvoarelor, care fac posibilă utilizarea unui spaţiu exterior adăpostit aproape tot timpul anului, trebuie să admitem o înţelegere particulară a comuniunii omului cu natura şi a expresiei plastice prin umbra dominantă asupra luminii, restrînsă la coloane, antablament şi balustrade. In arhitecturile istorice coloanele au o robusteţe suficientă pentru a realiza aproape un echili-
bru între lumină şi umbra, dar în arhitectura populară echilibrul e complet rupt şi umbra domină total părţile luminoase ale structurii.
Ceea ce diferenţiază arhitectura civilă românească de arhitectura țărilor balcanice este tocmai această ruptură totală a echilibrului lumină-umbră. Arhitectura românească nu e numai volum şi spaţiu, ci expresie necondiţionată de material, în principal luptă între lumină şi umbră. Fără sa fie o viziune picturală a spaţiului, e un joc al structurii în umbră, în loc să fie al luminii pe material şi structură, ca în arhitecturile istorice. Arhitectura românească nu e joc compoziţional de elemente arhitectonice sub lumină, ci suflul unei unităţi expresive integral puse sub semnul umbrei. (cititi mai departe)

arh. Constantin Joja - LUMINA ROMÂNIEI / "Sensuri și valori regăsite" (4)


Publicăm aici conținutului carții arh. Constantin Joja, "Sensuri și valori regăsite", Editura Eminescu 1981, Bucureși, 160 pagini 


LUMINA ROMÂNIEI

Lumina, care este viaţa însăşi, principiul activ al oricăror plante, animale şi forme, nu e aceeaşi în orice ţară, în orice colţ de ţară, la munte, la mare, în cîmpie.
Ea însăşi nu este niciodată aceeaşi în orice oră, roşiatică la răsărit, din noapte spre zi, la amiază alb-răsunătoare, din mijlocul cerului spre pămînt, seara în amurg facînd loc uşor unui întuneric, intermezzo luminos, roş-galben, apoi cenuşiu pînă la argintiul luminii de lună.
Nici un peisaj, nici o arhitectură, nici un om nu rămîn în afara acestui dans al coloraturii luminoase, schimbătoare în fiecare zi, în fiecare anotimp, în fiecare clipă.
Nuanţele luminii sînt infinite şi infinite sînt nuanţele peisajului, ale arhitecturii, picturii şi sculpturii. Aşa se face că orice arhitectură, glorioasă, modestă, suculentă sau descărnată nu încetează să ne împărtăşească bogăţiile sufleteşti şi spirituale acumulate.
în timpul cît te roteşti în jurul unui monument, unei case ţărăneşti, lumina s-a şi schimbat ; pînă ce ai înconjurat-o, alte adîncimi, uite umbre, alte contracţiuni proporţionale desfăşoară alte perspective asupra preaplinului de viaţă, a structurii afective şi voliţionale încorporată dintru început construcţiei. (cititi mai departe)

arh. Constantin Joja - ARHITECTURA CIVILĂ, ARHITECTURA BISERICEASCĂ, ARHITECTURA LEMNULUI / "Sensuri și valori regăsite" (3)


Publicăm aici conținutului carții arh. Constantin Joja, "Sensuri și valori regăsite", Editura Eminescu 1981, Bucureși, 160 pagini .


ARHITECTURA CIVILĂ, ARHITECTURA BISERICEASCĂ, ARHITECTURA LEMNULUI

Structuri diferite, spaţii diferite, destinaţii diferite, efecte diferite, separă arhitectura bisericească de arhitectura civilă. Locuinţa divinităţii era închinată aspiraţiei către transcendent şi depăşea orice altă clădire a oraşului în frumuseţe şi grandoare. Tot ce putea fi operă de artă se concentra în spaţiul ei interior şi modela structura însăşi în exterior pentru a-i imprima aceeaşi stare propice rugăciunii. Era prezenţa arhitecturală cea mai activă dar şi cea mai reprezentativă pentru comunitate, încorporând întreaga ei spiritualitate, evoluând odată cu evoluţia ei.
Efortul plastic al omului s-a îndreptat întîi spre arhitectura templului. Pictura, sculptura, sensul pictural şi sculptural au fost încorporate dintru început templului şi catedralei. Armonii perfecte, proporţii perfecte, o poezie epică învăluiau această arhitectură cu o aură mistică. Demnitatea umană trebuia să-şi găsească aici expresia cea mai clara. Elementele esenţiale ale clădirii, coloana şi grinda, trebuiau să-şi găsească aici perfecţiunea. Semnificaţiile esenţiale ale vieţii, relaţiile om-natură, om-cosmos aci trebuiau să fie concretizate, în această arhi-tectură — poarta şi scară către transcendent.
Arhitectura civilă, urmărind cu totul alte scopuri, trebuie să fie total diferită şi ca structură spaţială şi ca structură constructivă ; este expresie a spaţiului intim impregnat de căldura vieţii, de luminozitatea gradată care să ne odihnească şi să ne separe de natură, îngăduin- du-ne să ne regăsim, să ne cercetăm, să ne cufundăm în gîndurile noastre. Dacă arhitectura bisericească era un imn închinat divinităţii, arhitectura locuinţei a fost întotdeauna un imn închinat omului. Aici se despart şi semnificaţiile existenţiale, şi sensurile frumuseţii. După ce a părăsit în preistorie construcţia-adăpost simpla, fără pretenţia de a încorpora idei şi sentimente, omul a început să-şi gîndească locuinţa arhitectural : trebuia să se exprime în spaţiul exterior cu toată demnitatea şi frumuseţea fiinţei ; în spaţiul interior — cu toată aspiraţia lui spre un mediu estetic. (cititi mai departe)

arh. Constantin Joja - „ARHITECTURA E UN FAPT LIRIC“ / "Sensuri și valori regăsite" (2)

Publicăm aici conținutului carții arh. Constantin Joja, "Sensuri și valori regăsite", Editura Eminescu 1981, Bucureși, 160 pagini .




„ARHITECTURA E UN FAPT LIRIC“-
(Le Corbusier)

Structurînd spaţiul după legi armonice şi poetice, încorporând spiritualitatea comunităţii, nuanţată de personalitatea fiecărui meşter, arhitectura şi urbanistica creează cadrul uman în care trăim şi gîndim, participînd la gîndurile şi felul în care au trăit strămoşii noştri în spaţiul pe care ni l-au lăsat. Citim în ea istoria poporului nostru şi ghicim viitorul lui, simţim limitele în care ne putem mişca în artă şi tehnică, în poezie şi muzică.
Regăsim în arhitectură demnitatea şi liniştea pe care filozofia o da omului, axele gîndirii lui, răspunsuri la problemele şi rostul fiinţei noastre.
Cu ea intrăm în lumea implacabilă a numerelor fără sa fim matematicieni, în lumea clară a geometriei poetizate, fără să fim geometri. Spaţiul impalpabil prin definiţie ne devine palpabil şi capătă forma, chiar cînd el învăluie formele ; pieţele, străzile devin forme tangibile tributare vrajei pe care fiecare lucrare de arhitectură o răspîndeşte.
Prin arhitectură putem pătrunde în firea secretă a oricărei naţiuni, îi putem desluşi structura sufleteasca şi raţională, îi putem cunoaşte istoria, literatura şi filozofia.
Prin arhitectură putem cunoaşte umanitatea în toate chipurile ei.
Fără a fi trăit la ţară între ţărani, am înţeles din arhitectura structura lor sufleteasca, modalităţile lor estetice, viziunea lor plastică, globală.
Din toate timpurile, arhitectura a fost afirmarea, semnul unei prezenţe omeneşti în natură, expresie a universului interior al omului, caracterizînd perfect individualitatea fiecărei comunităţi.
Funcţiunea ei principală era spirituală, în acelaşi timp adăpost pentru zei şi pentru oameni. Dar acordul care trebuia realizat între geometria implacabilă a arhitecturii şi natura aparent nestăvilită în creşterea ei, între lumea sălbatică a vegetaţiei şi formele geologice, fermecătoare în ordonarea lor fără ordine, pitoreşti la modul suprem, nu putea să vină decît din poetizarea structurilor raţionale în geometria lor. Valoarea plastică se capătă deci dintr-o mai mare sau mai mică putere expresivă lirică înglobată construcţiei, supusă legilor raţionale ale rezistenţei materiale.
Arhitectura modernă în luptă împotriva academismului, năzuind spre o puritate totală, a înlăturat decorul sub orice formă, ignorînd nu o dată rolul expresiv al elementelor de liniaturi luminoase şi de umbre elocvente, ducînd adeseori la monotonie. (cititi mai departe)

25 februarie 2014

arh. Constantin Joja, "Sensuri și valori regăsite", Ed. Eminescu, 1981 (1.)


Publicăm aici primul calup din conținutul integral al carții arh. Constantin Joja, "Sensuri și valori regăsite", Editura Eminescu 1981, Bucureși, 160 pagini .





SUMAR

Prefaţă 5
Nota autorului 13
Cuvînt înainte 15
„Arhitectura e un fapt liric" 21
Arhitectura civilă, arhitectura bisericeasca, arhitectura lemnului 29
Lumina româniei 38
Valoarea umbrei in arhitectura civila româneasca 40
Valoarea reflexului 49
Originalitatea arhitecturii româneşti 52
Autenticitate şi monumentalitate in arhitectura urbană româneasca 52
Iluzia influenţei balcanice 68
Satul românesc 72
Elemente ale arhitecturii 74
Oltenia 90
Maramureş 92
Ținutul cîmpulungului 95
Valea prahovei 98
Încheiere 103
Arhitectura ţărănească 107
Arhitectura urbană 129



PREFAŢĂ

Despre arhitectura româneasca „civila“ din mediul urban, mai ales, s-a scris foarte puţin, locul ei în monografiile sau tratatele de istoria artei sau a arhitecturii fiind redus, atunci cînd nu lipseşte cu totuL Excepţie s-ar părea ca face arhitectura „populară“, evident, preponderent rurală, cu anume ecouri în oraşele noastre, dar şi aceasta a fost tratată mai mult de pe poziţiile etnograjiei sau a istoriei artei popu¬lare, foarte puţini arhitecţi aplecîndu-se asupra ei de-a lungul ultimei sute de ani. Aşa se face că s-a acreditat, încetul cu încetul, ideea că de fapt nu avem o arhitectură orăşenească. Paradoxal, această situaţie trebuie pusă, în primul rînd, pe seama arhitecţilor, care nici ei nu pot fi socotiţi pe deplin răspunzători, datorită faptului că decenii în şir la şcoala de arhitectură nu s-a vorbit despre arhitectura urbană roma¬nească, atenţia şi eforturile profesorilor de istoria arhitecturii fiind total absorbite de strălucirea arhitecturii noastre medievale. Puţina atenţie acordată arhitecturii urbane a fost şi aceea îndreptată doar către oraşele transilvănene în care profesorii şi studenţii regăseau cîte ceva. din ceea ce ştiau ei despre marile stiluri ale artei şi arhitecturii occidentale aşa cum erau înfăţişate în numeroase şi vestite tratate. Despre oraşele româneşti de dincoace de Carpaţi, din Moldova, Muntenia, Dobrogea, Oltenia, nu se afla nimic scris, cunoaşterea acestei arhitecturi, de o mare originalitate şi de o frumuseţe cu totul remarcabilă, implicînd cercetări proprii, nemăsurat mai obositoare decît lectura cărţilor gata făcute. Dar, fireşte, nu cantitatea efortului a fost determinanta în neglijarea arhitecturii urbane din Ţara Românească şi Moldova, ci, aşa cum am spus, prejudecata că despre aşa ceva nici nu se poate vorbi. Iar atunci cînd arhitecţi de mare talent şi de mare ştiinţă, numele lui Ion Mincu trebuind să fie neapărat pomenit, au purces la „crearea” unui stil „românesc”, ei s-au îndreptat, în realizarea programului lor, mai ales decorativ, tot către izvoarele arhitecturii medievale religioase, cu oarecare preferinţă pentru epoca brîncovenească, rezultatele acestei orientări prelungindu-se de-a lungul secolului al XX-lea la vilele şi edificiile publice de stil zis „neo-românesc", variantă naţională a lui ”Nouveau Style“ a anilor 1900. ..... (cititi mai departe)

21 februarie 2014

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Parcul Etnografic "Romulus Vuia" (2)


Gospodaria Preuteasa, jud Sălaj

Detaliu de la Gospodaria Preuteasa, jud Sălaj

Gospodărie Almaș, jud. Arad

Casa Moțului Văsar, jud. Alba

Casa Moțului Văsar, jud. Alba, fotografie de arhivă

Rotarie, Ieud, jud. Maramureș


Fotograful Kurt Hielscher, 1933

Negrești – poartă de casă țărănească


Fotograful Kurt Hielscher, 1933: "„Dar pe lângă mulțumirea pe care am simțit-o, lucrând, m-a cuprins și durerea că întreg poporul român este amenințat de un dușman crunt, căci de cultura acestei țări binecuvântate de soare se apropie norii grei ai Occidentului: praful civilizației care înăbușe orice viață plină de coloare. Unele sate au și fost învăluite; norul cenușiu acoperă tot mai mult uneltele strămoșești și coloarea veselă a costumelor, înecându-le în monocromia stinsă a modei de pretutindeni. Așa își pierde treptat, un popor cu simț artistic, străvechea sa înfățișare. De aceea am dat în aceste fotografii atâta importanță vieții populare în dauna peisajului. Mi se pare că aș putea salva astfel prin cartea mea, pentru timpurile viitoare, ceea ce încet și continuu este sortit pieririi. Fie ca o soartă prielnică să păstreze încă mult timp poporul acestor munți, văi și câmpii, în frumusețea și spontaneitatea sa.”

17 februarie 2014

Case româneşti tradiţionale, case ţărăneşti - album (3.)


Reiau postarile de arhitectura traditionala romanesca cu exemple de case taranesti care se pot constitui in modele sau puncte de pornire pentru proiecte de case romanesti.

Casa Popii Udriste din Plopsoru, Gorj, 1802, 
cea mai veche casa expusa la Muzeul Satului din Curtisoara

Gospodarie de olari din Galesoaia, Gorj, Muzeul Astra 

Gospodarie-atelier pentru prelucrarea borangicului 
din Croici-Matasari, judetul Gorj, Muzeul Astra

Gospodarie-atelier pentru prelucrarea parului de capra 
din Musculesti-Petresti, judetul Gorj, Muzeul Astra

Casa Antonie Mogos de la Muzeul Satului Curtisoara, Gorj

Stalp de pridvor al unei case oltenesti, Muzeul satului Valcean

Stalpi de pridvor ai unei case maramuresene, Muzeul Astra

Autorul fotografiilor din aceasta postare: Dana ONIGA